Spre Giulești, în seara asta de octombrie, am fost urniți din grandioasa noastră platitudine pentru o nuntă de sânge și de nădejde. Nu știm dacă băieții noștri pot pasul cel mare. Și, vai, ce format meschin, aproape ca-n viață! Cei mai mulți dintre ei au o singură șansă în carieră la eurofericire!
Ne trebuie victorie pentru calificare, pentru căsnicia cu visele unei generații. Ne e de-ajuns un egal pentru baraj, dar care mai iute sună a partaj decât a „casă de piatră”. N-avem noi cinismul productiv al barajelor, fotbalul nostru e o familie de matematicieni cu calculele la subraț până și-n coada la măcelărie.
Elveție, te pui contra? Focul Giuleștiului topește în minutele subțiri ciocolata elvețiană. Ceasurile potrivite la precizie de record mondial stau dintr-o dată când bubuie tobele vișinii.
Apropo de ceasuri: toată copilăria și tinerețea am crezut că Daniel Pancu nu poate îmbătrâni. Știți categoria aceea de fotbaliști, fiecare o aveți proptită grațios în obsesii. Pur și simplu nu am crezut! Pancu, puștan etern, colaj de poezie și cojones, șuierător în careu precum o spargere de apartament. Stați liniștiți, treaba aia argintie din păr e doar cenușa unei stele incendiată de el din rivalitate. Nu mă convingeți!
Dar cum ați ajuns voi, cei mai mulți puștii week-end-urilor noastre de prin campionat, să ne chemați la nunta asta de sânge și nădejde europeană în Giulești?
O generație topită de ironii după ce a condus cu 2-0 Albania și-a pierdut 2-3 în start de campanie. O generație substanță de contrast pentru așteptările noastre, pentru regula U21, pentru Superliga, pentru Daniel Pancu antrenor. Și o generație de contraste.
Cu Dănuleasă de la Hagi și Borza, speranța bolnavului flanc stâng național, pe care nu vrem să ne imaginăm cum l-ar fi jumulit Hagi dacă făcea la Constanța ce-a făcut pe la București. Cu Maftei deja jumulit de Dorinel.
Cu Akdag de Ligue 1 spre care jinduim să nu ne părăsească la seniori pentru Stambul dar și cu Perianu de Slobozia temerară a lui Adi Mihalcea. Cu talentul uriaș decorat de fițe puerile al unui Louis Munteanu inteligent peste media campionatului. Cu talentul uriaș vopsit galben în păr a îndărătnicie de Tavi Popescu.
Cu Silaghi și cursele lui atipice de halterofil travestit în extremă. Cu Blănuță, pariul nebunesc și care începe să dea roade, al lui Mititelu. Cu Mihnea Rădulescu, sonda de aur negru a Petrolului neverosimil de sărac la centenar.
Cu Baiaram, despre care spuneam cândva că-i Jador cu bentiță dar pe care îl aștept să devină cel puțin Dan Drăghici în fotbal. Cu Mazilu și Rareș Ilie, perlele de export hălăduind încă peste granițe spre echilibrul care să le potențeze strălucirea. Și cu încă mulți, să mă ierte că nu-i pomenesc pe toți! Diferiți, așa talentați și fragili, oricât de bărbați ne-am crede noi.
I-am scris acum, înainte să știm deznodământul. Pentru că merită. Soarta lor în fotbal și a noastră cu fotbalul în ei nu s-ar opri oricum aici și azi, în Giulești cu Elveția. Aici și azi, unde ne-au adus la căpătâiul unei speranțe frumoase, aproape în nebăgare de seamă.
Așa cum poartă adolescenții nătâng în telefoane numele schimbat al iubirii colosale ca să nu-i știe lumea și ți-l descoperă tremurând abia într-o seară de octombrie: ea e ea. Generația Giuleștiului nostru, inimă de păcură și rubiniu!
Stăm sus, cu fundașii la centru, presing în jurul careului lor, recuperăm avântat din primul minut ca o echipă venită să-și smulgă din destin calificarea.
Pancu a așezat fotbaliști ofensivi pe teren, într-un triunghi curajos, iar ei își duc disciplinați atacurile obligatorii. Șutul lui Louis e blocat (8), Hajdari trimite din cădere, ghiulea în ecoul căreia amuțim, dar pe lângă (14).
Iar Borza inventează un lung de linie modificat, eliberator spre vârful CFR-ului, coborât devastator în flanc: Louis trimite puternic în buza porții, vine Ianis Stoica și din alunecare izbucnește parcă deschidere de scor! Avem 1-0, suntem la EURO!
Perianu trage cu sete, jucătorul Sloboziei, precum Hoban sau Pintilii pe vremuri, când urcau de parcă trăgeau toate granițele României spre continente temerare.
Dar după gol coborâm în cazemată. Precauție, recul mental, încă nu știm. Fink păcălește linia de ofsaid, scapă singur cu Sava, dar lobul lui nu are țintă. Pancu sare spre tușier în hainele unui Ganea spre un Mudura olandez. E un semn pentru ce va urma.
Nici n-apucăm să ne tragem sufletul că portarul lui Udinese se joacă aiurea prin careu cu mințile noastre și-ale elvețienilor, la un loc. Jocul liber lăsat de brigadă nu ne convine, duelurile fizice sunt un minus clar pentru tricolori. Louis face semn disperat din braț să ieșim din redute, să revenim la curajul asumat. Dar primește un o gheată aproape de zona gâtului, intrare tâmpită a lui Jaquez!
Centralul nu pare să pregătească ferm un cartonaș roșu. Le-a scos, se pare, pe ambele. Daniel Pancu vede doar „galbenul”. Țâșnește într-un delir și e cu greu ținut de jucători, pe teren!, să nu se înfigă în arbitru. Mai mult ca un tată disperat de agresiunea asupra fiului decât în standardele comportamentului de antrenor. Este eliminat.
Primește roșu și rezerva Blănuță! Dar… primește finalmente roșu și Jaquez!
Întrebare de un milion de puncte: am fi jucat în superioritate numerică, așa cum eram îndreptățiți după faultul groaznic, dacă Pancu nu sprinta condamnabil spre arbitru?
Nu ne aruncăm cu totul peste ei, dar avem calitate iar de-acum, mai mult spațiu.
Brazilia din Giulești își arată chipul fermecător și reconfortant: Louis Munteanu bagă un tackling în jurul careului elvețian, mingea ajunge la Tavi Popescu. Un-doi-uri pe sus și pe jos printre adversarii stupefiați. Tavi șerpuiește din colț, pe linia de tușă, descătușat. Mingea e la Grameni în careu. Călcâi spre… Louis din nou!
Pasă Munteanu. Șut de tun Ianis Stoica. 2-0! Generația argintului viu! După o Generație de Aur și una de Suflet.
În tribune, tata Pancu plânge ca un copil. A comis-o, dar acum parcă nu mai contează. Strigă spre umbre fericirea disperată a unui tată-selecționer.
Sava scoate o minge cu pământul și cu efect, n-avem nevoie de surprize. Louis îi întoarce iar pe toate părțile pe fundași, trage peste poartă. Iar lobul marca Neymar dinspre Tavi Popescu e salvat de pe linia porții! Încântător!
Tavi Popescu îl ia într-o șarjă pe Surdez și-l lasă surd de-o ureche cu driblingurile în viteză. Servește în careu, la finalizare e… Borza! Împunge în ultimă instanță un stoper elvețian. Același Tavi, centrare spre Ignat, îi lipsește un pas pentru 3-0 în Giuleștiul lui drag. Sava întărește și el cu o paradă, să arătăm cumva că fiecare merită la turneul final!
Dar Hajdari pune capul la centrarea lui Sanches și se face 2-1. Presiune? Minutul 65. Trei minute de gânduri. Akdag pune latul pe o minge boxată în față de Keller, după reluarea lui Louis Munteanu. E 3-1! Mulțumim, Umit, că nu ne-ai lăsat să ne perpelim prea mult. Inima de păcură și rubiniu se vâră la loc în ființa cutremurată. Nu meritau să reducă din diferență, să fim serioși!
Se termină 3-1. Nebunie. În Giulești. Cum altfel? Mergem la EURO! Al patrulea EURO U21 consecutiv!
Pancone, mi-am dat seama acum, de fapt, de ce ți-e părul așa. Puștii ăștia au smuls argintul viu din jocul lor și te-au stropit de bucurie în zori de nuntă. Fii mândru, că ai cu ce! Și să fim mândri, că avem de ce!
Ai pregătit curajos și inspirat un meci decisiv al unor talente exuberante. Ai greșit reacționând ca un tată și ai fost eliminat, nu se face, așa e. Dar ai excelat gestionând ca un antrenor de top o finală U21 pentru calificarea la un turneu final.
Iar dacă până la EURO de la anul vor smulge băieții și un fulger din aliajul tău Pancone, așa va fi: vom râde și vom plânge iarăși împreună pe stadioane, din dragostea noastră care sperie continentul. Pentru că ne face tineri cum nici nu mai credeam că am fost!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER